Ritual de Initiere Ansamblu monumental Tauseni Ritual de Initiere Ansamblu monumental Tauseni Ritual de Initiere Ansamblu monumental Tauseni
Ritual de initiere

DISCURSUL DE PE DEAL (II)



DISCURS DE INITIERE



(fragmente)



Pentru cei care au uitat sau pentru cei care nu au fost de fata acum un an am sa reiau cateva din ideile pe care le-am formulat cu acea ocazie, actualizandu-le sau comparand sperantele de atunci cu sperantele de azi.
Asadar anul trecut am denumit acea etapa ca reprezentand „sfarsitul inceputului”, moment in care imaginam si un sfarsit posibil - un sfarsit al lucrarilor - astfel ca lucrarea aceasta sa intre in rostul ei. Cu toate acestea astazi 24 septembrie, odata cu sfintirea si „darea in folosinta” a acestei instalatii (din punctul de vedere al functiunii ei magico-poetice), nu putem vorbi decat de „inceputul sfarsitului”. Un sfarsit pe cat de apropiat, din punct de vedere tehnic, pe atat de inestimabil din perspectiva posibilitatilor. Sugeram atunci - ca o premonitie - faptul ca daca am facut tot ce era posibil pentru a realiza aceasta lucrare, singura sansa de implinire a ei ar fi daca am incerca imposibilul. citeste tot textul>>

DISCURSUL DE PE DEAL (VII)



(fragmente)



Stimati oaspeti, onorata asistenta!
(Nu intamplator folosec aceste formule consacrate de adresare.)

Va urez bun venit in incinta primului muzeu particular, in aer liber. Cand spun muzeu nu ma refer desigur la functia de depozitar, de conservator de valori, ci la acceptiunea de muzeu imaginar, paradoxal, de muzeu al viitorului. Daca inlocuim cuvantul muzeu cu cele de ansamblu monumental si pe acestea, la randul lor, cu cele, mai putin materiale si mai putin transparente, de semne spre cer, putem exprima, din punctul meu de vedere, realitatea de pe teren, realitatea de la locul faptei. Asadar, bine ati venit, printre primele semne spre cer, proprietate personala, la Tauseni.
Chiar daca opera unui artist poate apartine tuturor, pamantul de sub ea, consider, ca fiu de taran, ca trebuie sa apartina celui care il cultiva, intr-un fel sau altul - chiar daca faptuirea este un simplu act spiritual de cultura. Acest pamant a fost, in cazul de fata, un deal sterp si acum el, in intregime, apartine acestei lucrari. Este un soclu pentru aceasta, ba mai mult, prin propulsia lui pe verticala, este lucrarea insasi.
Nu am sa va tin un discurs de initiere, cum am mai incercat de cateva ori sa o fac, de-a lungul celor sase ani parcursi. In vederea acestui scop urmeaza sa definitivam potecile colorate pentru initiere si desigur sa consolidam, la propriu si la figurat, drumul ritualic. De data asta insa am sa incerc sa raspund in cateva cuvinte la cateva intrebari adresate de-a lungul anilor, chiar daca aceste cuvinte, prin rezumarea lor, pot contrazice proiectul insusi, care se vrea o lucrare fara sfarsit - o curgere si o parcurgere, o calatorire continua. citeste tot textul>>
 
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea Alexandru Chira si nu pot fi preluate fara acordul sau scris. Copyright Alexandru Chira.                                                                                                                                                          content management and design by Hanson Marketing | engine by FilipNET